La data de 08 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier și ai Biroului Siguranța Școlară au vizitat copiii din cadrul Grădiniței cu Program Prelungit Dumbrava Minunată, structura Mondiala, însoțiți de doamnele educatoare Nagy Crina, Gavrău Cristina, Hotya Mariana și Surger Laura.
Pornind de la premisa conform căreia componenta prevenirii, respectiv a informării joacă un rol important în formarea unor conduite responsabile încă de la cele mai fragede vârste, polițiștii le-au prezentat copiilor reguli de circulație care trebuie respectate pentru siguranța în trafic.
Cei mici au fost foarte receptivi la informațiile primite, au fost prompți și dezinvolți în a purta discuții pe teme rutiere cu polițiștii, însă cea mai mare bucurie a fost prezentarea laboratului mobil de educație rutieră și dotările aferente.
Familiarizarea cu noțiunile de educație rutieră, încă de la o vârstă fragedă intensifică activitatea de sprijinire a copilului preșcolar în dobândirea de cunoștințe, formarea unor capacități și deprinderi care să-i permită adaptarea cu ușurință la condițiile de mic pieton.
Responsabilitatea oricărui cetățean este de a respecta regulile de circulație și, în același timp, de a participa, în mod conștient, la stimularea interesului celorlalți membri ai societății pentru cunoașterea și respectarea acestor reguli – deziderat propus de către Grădiniță, Familie și Poliție – echipa de specialiști – model de urmat pentru copil în această etapă a dezvoltării.













