“Programul privind acordarea de sprijin în vederea achiziționării de aparate pentru încălzirea locuințelor, pentru localitățile din “zona montană” urmează a fi lansat în câteva săptămâni. În județul Satu Mare, vom avea localități eligibile, astfel: Negrești-Oaș, Bătarci, Bixad, Călinești-Oaș, Cămărzana, Certeze, Gherța Mică, Orașu Nou, Racșa, Tarna Mare, Târșolț, Turț și Vama.
Scopul acestuia este de a facilita păstrarea echilibrului ecologic şi a protecţiei mediului natural, urmărind utilizarea rațională a combustibilului solid din lemn , dezvoltarea durabilă şi incluzivă a zonei montane, precum și reducerea poluării, prin înlocuirea dispozitivelor ineficiente şi poluante destinate încălzirii locuințelor, utilizate de populaţie, cu unele mai eficiente, care îndeplinesc cerințele europene privind emisiile de particule și de noxe.
Obiectul programului constă în acordarea de sprijin financiar pentru achiziționarea de aparate pentru încălzirea locuințelor și a coșurilor de fum. Statul va finanţa 70% din cheltuiala cu instalarea unei sobe eficiente energetic, dar nu mai mult de 10.000 de lei. Sobele trebuie să fie la un standard european, numit Eco Design, ceea ce presupune un randament de cel puţin 80%, adică beneficiarii vor consuma o jumătate sau poate chiar o treime din cantitatea de lemn consumată în prezent pentru a încălzi aceeaşi suprafaţă.