Proiectul „Seri Pozitive„ continua. Tema lunii Iulie 2014 – ”Pierdere, suferință și împăcare”

0
230

Proiectul „Seri Pozitive” este iniţiat de Asociaţia Schimbare Pozitivă din Cluj cu scopul de a crea un cadru de întâlnire şi împărtăşire de informaţii pe teme bine definite conduse de oameni cu experienţă. Participând la astfel de întâlniri poți găsi soluții la problemele care te frământă, poți socializa şi cunoaște oameni noi sau poți chiar lega prietenii. Întâlnirile din Satu Mare sunt conduse de către Delia Danea – psiholog şi trainer, iar invitaţii sunt oameni din comunitate care te pot inspira să faci şi tu schimbări pozitive în viaţa ta.

Tema lunii Iulie 2014  – ”Pierdere, suferință și împăcare”

Invitat: Andrea Romaniuc – psihoterapeut Adlerian

“Îndrăznește să privești toate ale vieții ca o mare aventură…” Barbara Lewis Marco

Când am primit invitația de a susține Seara Pozitivă din luna iulie, m-am gândit să abordez o temă atractivă… apoi am trecut la o tema frumoasă… apoi m-am gândit: care ar fi o temă UTILĂ pentru oameni? Mi-a venit instantaneu în minte tema Pierderii, suferinței și împăcării. Nu pare cea mai pozitivă temă … cu toate că realitatea o face prezentă în viețile noastre. Ce face ca aceaste cuvinte să aibă loc într-o seară POZITIVĂ? Vă aștept cu drag să aflați răspunsul. Aduceți cu voi un instrument de scris, întrebări în temă din zona personală sau generală, disponibilitate de a lucra discret și elegant cu voi înșivă, de a participa la o discuție preponderent interactivă și un suport în care să duceți cu voi niscaiva materiale de citit la pauza de cafea.

Kirwin spunea în 2005 că ”doliul este procesul intern de a fi pierdut o persoană semnificativă, suferința este răspunsul individual la pierdere, jelirea este exprimarea externă sau expresia publică a pierderii”. Este un firesc al vieții, așa cum există un firesc în trăirile care ne însoțesc în aceste situații. Pe lângă răspunsul la întrebarea anterioară, vom discuta despre semnificațiile cuvintelor din temă, cum să ne auto-ajutăm dar și cum să le fim de folos celor care trec prin asemenea momente, cum să învățăm copiii să gestioneze pierderea și suferința, orice ar însemna aceasta, de la a pierde jucăria preferată, la a rămâne fără câinele favorit, mutări, divorț,  boli grave, deces, etc.

Sunt Andrea Romaniuc, psihoterapeut Adlerian. Părinții mei au întrevăzut un potențial pedagogic prin urmare mi-au ghidat pașii înspre Liceul Pedagogic și mai apoi mi-au încurajat și susținut decizia de a studia psihologia la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, unde recunosc că mi-a rămas o mare parte din suflet. Mi-au oferit un frate ca să învăț să împart lumea cea largă, dragostea și atenția lor necondiționată cu cineva. El mi-a ”vegheat” cum numai frații mai mici o pot face, alegerea jumătății semnificative, însoțitorul meu prin aceasta viață cu care împart și bune și grele. Mă gândesc și la bunicii mei care mi-au așternut o copilarie de basm, colegii care m-au învatat ideea de echipă și prietenii mei puțini dar foarte adevărați care încă îmi tolerează absențele datorita multor studii pe care aleg să le urmez, întrucât consider că nici eu nu aș accesa niciodată un specialist fie de trup fie de suflet care s-a oprit din învățat. Aceștia sunt oamenii mei, la care mi se îndreaptă gândul atunci când mă înfrunt cu o pierdere, când am nevoie să îmi audă cineva suferința și când, în ciuda studiilor, nu găsesc ușor calea spre împăcare. Fiecare din ei au experimentat pierdere, suferință și au ajuns la o rezoluție…s-au împăcat în primul rând cu ei inșiși. Le multumesc lor și tuturor pe care i-am cunoscut în aceasta viață pentru toate momentele încurajatoare!

Vă aștept cu drag să participați la Seara Pozitivă a lunii Iulie.

Data: 22 Iulie 2014 orele 18 – 20

Locaţia: Asociația Consult Scolari, Str. Aurel Vlaicu, Nr. 151, Satu Mare

Înscrieri: http://schimbarepozitiva.ro/pierdere-suferin-i-mp-care/

La sfârşitul întâlnirii, participanţii sunt invitaţi să lase o DONAŢIE. Donația minimă recomandată este de 20 lei, pentru acoperirea costurilor de organizare. Însă, nu lăsa banii să te împiedice să vii la aceste seri. Setează-ți intenția și toate se vor aranja pentru tine.

Partenerii Serilor Pozitive Satu Mare sunt: Asociația Consult Scolari, SMLive, Jurnalul de Nord Vest, Sătmăreanul, Jurnalul de Satu Mare, Revista Zile şi Nopţi Satu Mare, Biblioteca Județeană Satu Mare și Asociaţia pentru Copii şi Tineri ACT4U.

Persoana de contact: Delia Danea – Psiholog&Trainer, coordonator proiect Seri Pozitive Satu Mare, telefon 0745 – 612899, e-mail: contact@viata-un-dar.ro

rsz_1logo_seri_pozitive

 

Comentarii Facebook