Pentru a menține continuitatea funcționării aparatului propriu al Consiliului Județean Satu Mare, în condițiile decretării stării de urgență, se impun măsuri de reorganizare a activității, astfel încât să fie evitat, pe cât posibil, contactul direct între persoane.
În acest sens, s-a decis modificarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a Consiliului Județean Satu Mare, iar consilierii județeni au aprobat desfășurarea ședințelor Consiliului Județean, inclusiv a ședințelor comisiilor de specialitate și exprimarea votului la distanță, prin utilizarea mijloacelor electronice de comunicare.
Aceste noi măsuri vin în completarea deciziilor luate pe parcursul ultimei săptămâni la nivelul Consiliului Județean, legate de activitatea zilnică: accesul publicului restricționat în clădirea Palatului Administrativ, suspendarea activității cu publicul în instituțiile de cultură, interzicerea accesului în Centrele de Plasament și Căminele de Bătrâni.
Președintele Pataki Csaba îi îndeamnă în continuare pe toți locuitorii județului Satu Mare să respecte cu strictețe măsurile de siguranță impuse de autorități, în vederea prevenirii infectării și răspândirii coronavirusului.













