Credinţa populară spune că această zi este respectată şi de hoţi, dar şi de păgubiţii care îi cer Sfântului Mina ajutor la prinderea tâlharilor.
Femeile merg la biserică în această zi pentru a duce lumânări şi le lipesc la sfeşnice cu capătul pe care de obicei îl aprind. Potrivit tradiţiei, se crede că schimbă gândurile duşmanilor.
Fetele urmează şi ele acelaşi ritual cu lumânările în speranţa că inimile celor doriţi se vor întoarce spre ele.
Tot în această zi se plătesc sărindare şi acatiste pentru măritiş, pentru împlinirea blestemelor şi aflarea unor taine.
SFÂNTUL MINA. – protectorul celor pagubiti
SFÂNTUL MINA. praznuit la 11 noiembrie, s-a nascut in apropiere de Memphis, stravechea capitala a faraonilor. A trait in timpul imparatilor romani Diocletian si Maximian.
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET click aici












