Judokani de la CSM Olimpia Satu Mare, surorile Diószegi Rebeka și Diószegi Dorottya, au debutat cu succes în noul sezon competițional, participând la un turneu desfășurat la Szeged, Ungaria.
Duminică, în Sala Polivalentă a orașului de pe malul Tisei, a avut loc competiția internațională pe categorii de vârstă Első Beton–Magyar Kupa, unde elevele antrenorului Gergely Attila au concurat la categoriile U14 și U12.
În cadrul categoriei U12, la +49 kg, Diószegi Dorottya s-a impus și a cucerit medalia de aur, în timp ce sora sa mai mare, Diószegi Rebeka, a obținut medalia de bronz la categoria U14, -63 kg.


