Tradiții și obiceiuri în prima zi de Paște

0

Duminică, 5 mai 2024  , creștinii ortodocși sărbătoresc Învierea Mântuitorului Iisus Hristos. Sunt o mulțime de tradiții și obiceiuri în prima zi de Paște pe care românii le respectă, iar pe cele mai importante ți le prezentăm mai jos.

Tradiţia spune că de Paște trebuie să îți înnoiești garderoba. Purtarea unor haine noi în duminica Învierii semnifică purificarea corpului şi a sufletului.

Fetele şi flăcăii obişnuiesc în dimineaţa primei zile de Paşte, înainte de răsăritul soarelui şi fără să fie văzuţi de nimeni, să se scalde într-o apă curgătoare, pentru a fi iuţi, sprinteni, sănătoşi, harnici şi iubiţi.

Duminică dimineaţa, există tradiţia ca toţi membrii familiei să se spele pe faţă cu apă neîncepută, luată dintr-un izvor, în sensul în care curge, în care se pune un ou roşu şi un ban de argint.

Se spală cu apa pentru a fi sănătoşi şi cu faţa frumoasă, argintul simbolizând, de asemenea, şi noroc la bani.

În Banat, oamenii obișnuiesc ca în prima zi de Paște să ia o linguriță de Paști, vin cu pâine sfințite, dimineața, înainte de micul dejun.

Lumânarea de la Înviere trebuie păstrată aprinsă în casă pentru a te feri de supărări, necazuri, boli.

În dimineața Paștelui, se spune să este bine să privești într-un vas cu apă neîncepută, dintr-o cană nouă, și așa vei avea vedere bună pentru tot restul anului.

Se mai spune că, în ziua de Paște nu se mănâncă oul cu sare, deoarece transpiri tot anul.

Tradiția spune că persoana cu care ciocnești ouăle de Paște, cu ea te vei întâlni în lumea cealaltă.

Dacă păstrezi un ou roșu de Paște pentru 40 de zile, iar acesta nu se strică, se spune că vei avea noroc tot anul.

În ziua de Paști se așază o bucată mică de fier sub prag, drept protecție pentru casă.

De asemenea, dacă prima persoană care îți intră în casă de Paște este bărbat, atunci vei avea noroc tot anul.

 

 

Comentarii Facebook