Trei bărbați din Stâna au fost identificați de polițiști după ce ar fi furat bani din casa unui bărbat din Trip

0
53

Polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Negrești Oaș au fost sesizați ieri, 23 iunie, în jurul orei 14.30, cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns în locuința unui bărbat, din localitatea Trip, de unde, profitând de neatenția acestuia, i-ar fi sustras o sumă de bani, cauzându-i un prejudiciu în valoare de 1 100 lei.

În urma cercetărilor efectuate și cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției Poliție Rurală Beltiug, polițiștii au reușit la scurt timp de la sesizare identificarea și depistarea persoanelor bănuite de furt.

Astfel, aceștia au fost identificați pe raza orașului Ardud, ca fiind 3 bărbați, cu vârste cuprinse între 24 și 28 de ani, toți din localitatea Stâna.

Prejudiciul în cauză a fost recuperat în totalitate.

Cercetările continuă în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de furt.

 

 

 

Comentarii Facebook