Astăzi, la ora 11:07, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Someș” al județului Satu Mare, a fost alertat să intervină la o persoană de sex masculin aflată la o înălțime de aproximativ 25m, care în urma unei întrețineri la turnul de apă, din localitatea Decebal, s-a intoxicat cu vapori de diluant.
La fața locului s-au deplasat forțele militare cu o autoscara si un echipaj medical din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Satu Mare. Apelul la SNUAU 112 a fost realizat de către colegul care însoțea persoana în cauză.
În sprijinul echipajelor prezente a mai fost trimisa o Autospecială de prima intervenție și comandă si o Autospeciala cu modul de descarcerare.
La fața locului s-au găsit 2 victime surprinse în stare conștientă, li s-a administrat oxigen și s-au desfășurat acțiuni în vederea scoaterii lor din bazin.












