Un sătmărean a fost prins de polițiști în timp ce încerca să vândă metamfetamină

La data de 6 ianuarie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității  Organizate Satu Mare, sub

0
245

La data de 6 ianuarie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității  Organizate Satu Mare, sub directa coordonare a procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Satu Mare, au efectuat o prindere, în flagrant delict, a unui bărbat, care ar fi intenționat să comercializeze droguri de risc, în județul  Satu Mare.

Astfel, polițiștii au prins, în flagrant delict, un bărbat, de 32 de ani, din județul Satu Mare, în timp ce ar fi intenționat să comercializeze 100 de grame  de metamfetamină, pentru 1 800 de euro.

De asemenea, a fost efectuată o percheziție domiciliară,în urma căreia au fost ridicate 15 doze de substanță pulverulentă de culoare albă, învelite în folie de aluminiu și 3 pungi din material plastic, cu substanță pulverulentă de culoare albă.

Bărbatul a fost condus la sediul D.I.I.C.O.T. – B.T. Satu Mare, în vederea audierii și luării măsurilor legale.

Față de acesta, a fost dispusă măsura reținerii, pentru  24 de ore.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.

 

 

Comentarii Facebook