Un tânăr din Negrești Oaș este cercetat într-un dosar penal pentru evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice continuă cercetările în cadrul unui dosar penal

0
45

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice continuă cercetările în cadrul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

Astfel, în urma sesizării făcute de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice, polițiștii au stabilit faptul că în perioada 2018 – 2019 un tânăr, de 23 de ani, din Negrești Oaș, împreună cu alte persoane și folosindu-se de o societate comercială din Ungaria, ar fi comercializat pentru mai multe persoane fizice, din România, peste 30 de autovehicule second-hand, participând astfel la o fraudă în domeniul TVA, cauzând un prejudiciu de peste 270 000 de lei.

 

 

Comentarii Facebook