AcasăSPORTUrmează un nou meci decisiv pentru CSM Olimpia Satu Mare

Urmează un nou meci decisiv pentru CSM Olimpia Satu Mare

Au mai rămas doar trei etape din play-out-ul Ligii a 2-a, iar CSM Olimpia Satu Mare are tot atâtea șanse pentru a evita retrogradarea

Au mai rămas doar trei etape din play-out-ul Ligii a 2-a, iar CSM Olimpia Satu Mare are tot atâtea șanse pentru a evita retrogradarea. Primul test vine sâmbătă, în deplasare, pe terenul celor de la CS Afumați.

Formația sătmăreană traversează o perioadă excelentă, cu o revenire spectaculoasă în ultimele săptămâni: trei victorii în patru meciuri disputate în play-out, rezultate care au adus echipa la un singur punct de locul 6, poziție ce duce la baraj.

Seria bună a început cu succesul de pe teren propriu, 3–2 cu Dumbrăvița, urmat de o victorie convingătoare la Bacău, 3–1, iar etapa trecută a venit un categoric 4–0 acasă, împotriva celor de la Șelimbăr. Toate aceste rezultate au fost obținute în condițiile în care mai mulți jucători de bază au lipsit din cauza accidentărilor, însă pentru meciul de weekend întreg lotul este din nou apt de joc.

Chiar și așa, confruntarea de la Afumați nu se anunță deloc ușoară, chiar dacă Olimpia a obținut chiar împotriva acestei echipe prima victorie pe teren propriu din actualul sezon de Liga 2 (2–1, în etapa a 17-a a sezonului regulat, pe 13 decembrie 2025).

Echipa din județul Ilfov a încheiat sezonul regulat pe locul 12, cu 9 victorii, 3 remize și 9 înfrângeri, iar în play-out a adunat doar patru puncte: o victorie clară, 4–0 în deplasare la Tunari, și un egal, 1–1 acasă cu CSM Reșița. În schimb, a pierdut cu 0–1 pe teren propriu în fața lui Șelimbăr și cu 3–1 la Bacău în etapa precedentă.

Chiar și în aceste condiții, CS Afumați nu mai are presiune, fiind deja salvată matematic de la retrogradare. Tocmai acest aspect o poate face periculoasă, deoarece gazdele vor juca fără griji, în timp ce pentru Olimpia fiecare punct este crucial.

Sătmărenii vor însă să își continue seria pozitivă și să rămână în lupta pentru salvare.

„Vrem să continuăm această serie bună și să mergem mai departe în lupta pentru obiectivul nostru, menținerea în Liga a 2-a” – a declarat pe scurt antrenorul principal, Alexandru Botoș „Piri”.

Pentru CSM Olimpia, calculele sunt simple: nu își permite pași greșiți și trebuie să lupte până la ultimul meci.

LIGA 2, PLAY-OUT, GRUPA B. ETAPA 5

Sâmbătă 25 Aprilie, 11:00, Afumaţi, Stadion Comunal

CS Afumaţi – CSM Olimpia Satu Mare

 

 

Comentarii Facebook

Related Images:

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.