Ordonanța de Urgență 54/2016 privind RCA introduce, cel mai probabil fără intenția autorilor, obligativitatea asigurării căruțelor. Actul normativ a schimbat definiția termenului de vehicul în așa fel încât proprietarii atelajelor cu tracțiune animală care au nevoie de înregistrare nu mai pot circula legal fără poliță RCA.
Sutele de mii de căruțe care circulă pe drumurile din România vor avea nevoie de asigurare RCA, dacă autoritățile vor aplica întocmai prevederile OUG 54/2016 privind asigurarea de răspundere față de terți.
În această situație absurdă s-a ajuns prin modificarea definiției termenului de “vehicul”, dar și a paragrafelor din vechea lege care defineau obligativitatea asigurării.











