Efectele economice și sociale ale schimbării climatice, dezbătute în cadrul unei conferințe

Efectele economice și sociale ale schimbării climatice, dezbătute în cadrul unei conferințe

Efectele economice și sociale ale schimbării climatice, dezbătute în cadrul unei conferințe

Președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba și managerul public al județului, Nagy Szabolcs, au participat în data de 5 decembrie 2018, în orașul Nyíradony din Ungaria, la o conferință referitoare la efectele schimbării climatice.

La conferința numită “Efectele economice și sociale ale schimbării climatice în teritoriile Grupării Europene de Cooperare Teritorială (GECT) Poarta Europa”, au mai luat parte subsecretari de stat, deputați în Parlamentul României, europarlamentari români și maghiari, precum și reprezentanți ai Consiliilor Județene Bihor și Hajdú-Bihar (Ungaria).

“Împotriva efectelor globale ale schimbărilor climatice, ce transced granițele statelor, continentelor, trebuie să intervenim în comun, să găsim și să aplicăm acțiunile potrivite. Ramura economică de bază este agricultura, din acest motiv considerăm oportună elaborarea unui plan de acțiune care să poată fi implementat în perioada următoare de programare financiară a Uniunii Europene”, a spus în cadrul conferinței președintele GECT Poarta Europa, László Tasó.

Continuând această idee, președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba a amintit în prelegerea sa interesul pe care îl manifestă autoritățile județene sătmărene în ceea ce privește luarea măsurilor concrete în vederea diminuării efectelor climatice asupra mediului înconjurător. În acest sens a dat drept exemplu proiectul care se află în implementare – „Atenuarea efectelor negative ale căderilor de grindină în județul Satu Mare”, proiect pentru care Consiliul Județean Satu Mare a câștigat finanțare din partea Uniunii Europene prin Programul Interreg V-A România-Ungaria. Prin acest proiect se are în vedere realizarea unui sistem antigrindină care se bazează pe tehnologia amplasării unor generatoare terestre în 40 de puncte ale județului Satu Mare.

De asemenea, în cadrul conferinței a luat cuvântul și Radu Roca, subsecretar de stat, vicepreședintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, susținând o dezbatere cu tema “ Prioritățile Strategiei Naționale privind Schimbările Climatice 2016-2020 pentru sectorul agricol și sectorul forestier din România”. În cadrul evenimentului au mai susținut prelegeri:

– Claudiu Zdrenghea, coordonator departament în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice: „GECT -uri în România”

– Fekete Katalin, coordonator departament, Ministerul Afacerilor Externe: „GECT-uri în Ungaria”

– Kovács Barbara din partea Punctului de contact național privind politicile climatice din cadrul Ministerului Inovației și Tehnologiei Ungaria: „Schimbările climatice și politicile de mediu în Ungaria”

– Ana Calvalho, director GECT Zasnet EGTC: „Prezentarea GECT Zasnet”

– Zsembeli József, directorul Institutului din Karcag, Universitatea din Debrecen: „Schimbările climatice și posibilitățile agro – tehnice de adaptare la aceste schimbări.”

La finalul conferinței, participanții au semnat un Memorandum prin care și-au exprimat susținerea și în același timp împuternicesc GECT Poarta Europa să elaboreze o strategie complexă care analizează efectele schimbărilor climatice asupra agriculturii, habitatelor și gestionării pădurilor. Totodată, în vederea implementării cu succes a noilor strategii, prin acest Memorandum se solicită Comisiei Europene să ia în considerare nevoia unor modificări legislative și crearea de cadre legislative mult mai rapid și eficient decât până acum.

Comentarii Facebook

Acest articol a fost adaugat la data: 05 decembrie, 2018

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.