Persoanele cu studii primare pot fi incluse în programele de ucenicie

Persoanele cu studii primare pot fi incluse în programele de ucenicie

Persoanele cu studii primare pot fi incluse în programele de ucenicie

Persoanele cu studii primare vor putea obține o calificare urmând programele de formare profesională prin ucenicie la locul de muncă, organizate în baza Legii nr.279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, modificată prin OUG 96/9.11.2018.

Potrivit noilor reglementări, care modifică Legea nr.279/2005, persoanele cu vârsta de peste 16 ani, care au cel puțin studii primare, vor putea fi cuprinse în programele de ucenicie pentru dobândirea competențelor corespunzătoare unei calificări de nivel 1.

Pentru această situație contractul de ucenicie va avea o durată de cel puțin 6 luni.

Prin ucenicie la locul de muncă, se urmărește obținerea unei calificări pentru tinerii cu vârsta de peste 16 ani, care doresc să se concentreze pe învățare pornind de la situațiile profesionale reale, concrete, cerute de practicarea unei ocupații direct la locul de muncă.

Astfel, prin această formă de pregătire, tinerii pot dobândi competențe profesionale și un loc de muncă cu o durată între 6 luni și trei ani, angajatorul asigurându – i  ucenicului condițiile necesare pregătirii teoretice și practice.

Durata contractului de ucenicie la locul de muncă se stabilește în funcție de ocupația/calificarea pentru care urmează să se pregătească ucenicul, dar și de competențele dobândite anterior de către acesta, fără a putea fi mai mică de:

          – 6  luni, in cazul in care ucenicia la locul de muncă se organizează pentru dobândirea competențelor corespunzătoare unei calificări de nivel 1;

          – 12 luni, în cazul în care ucenicia la locul de muncă se organizează pentru dobândirea competențelor corespunzătoare unei calificări de nivel 2;

          – 24  luni, în cazul în care ucenicia la locul de muncă se organizează pentru dobândirea competențelor corespunzătoare unei calificări de nivel 3;

          – 36   luni, în cazul în care ucenicia la locul de muncă se organizează pentru dobândirea competențeloe corespunzătoare unei calificări de nivel 4;

Ucenicul poate fi supus unei perioade de probă care nu va depăși 30 de zile lucrătoare, iar salariul de bază lunar stabilit pentru contractul de ucenicie la locul de muncă este cel puțin salariul de bază minim  brut pe țară garantat în plată.

Angajatorul care încheie un contract de ucenicie, în condițiile prezentei legi, beneficiază la cerere , din bugetul asigurărilor pentru șomaj, de o sumă în cuantum de  2.250 lei/lună pe toată durata programului de ucenicie.

Prin modificările  aduse  Legii nr.279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, se prevede că nu beneficiază de subvenții angajatorii care:

  1. anterior încheierii contractelor de ucenicie, au avut cu persoana în cauză incheiate alte contracte de ucenicie pentru aceeași calificare;
  2. organizează programe de ucenicie în același domeniu de activitate în care ucenicul deține deja o calificare ce cuprinde competențele propuse a fi dobândite prin noul program de ucenicie;
  3. în ultimul an au fost în raporturi de muncă cu persoana care urmează să încheie contract de ucenicie, cu excepția situației în care pentru persoana respectivă a fost încheiat contract individual de muncă pe perioada vacanțelor, în condițiile Legii nr.72/2007 privind stimularea încadrării în muncă a elevilor și studenților, cu modificările ulterioare;
  4. se află în situația de insolvență, în procedură de executare silită, reorganizare, suspendare sau restricții asupra acestora.

 

Comentarii Facebook

Acest articol a fost adaugat la data: 14 martie, 2019

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.