Polițiștii sătmăreni au aplicat peste 220 de sancțiuni contravenționale în cursul zilei de ieri

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat ieri, 23 iunie a.c., activități de menținere a unui climat de siguranță

0
37

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat ieri, 23 iunie a.c., activități de menținere a unui climat de siguranță rutieră, fiind prezenți pe principalele artere rutiere din județ, ocazie cu care au aplicat peste 220 de sancțiuni contravenționale.

Astfel, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare care au acționat pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru efectuarea unor activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier pe raza județului, au aplicat peste 220 de  sancțiuni contravenționale, în valoare de  aproximativ 60 000 de lei.

De asemenea, polițiștii au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 11 conducători auto și au reținut un certificat de înmatriculare.

Nouă conducători auto, cu vârste cuprinse între 28 și 57 de ani, au  condus autoturismele cu viteze cuprinse între 104-148 km/h, pe tronsoane de drum cu limita de viteză maxim admisă de 50 km/h.

Doi conducători auto au fost identificați în trafic, după ce au consumat băuturi alcoolice. Testarea cu aparatul alcooltest a relevat valoare de 0,09; respectiv 0,33 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

 

Comentarii Facebook