Se intensifică traficul prin punctele de trecere la frontiera cu Ungaria

O dată cu începerea sezonului estival, traficul prin punctele de trecere a frontierei, în special la frontiera cu Ungaria

0
41

O dată cu începerea sezonului estival, traficul prin punctele de trecere a frontierei, în special la frontiera cu Ungaria, se intensifică. Experienţa ne arată că, de obicei, vinerea, sensul de ieşire din ţară este mai intens tranzitat de către călători, pentru ca, mai apoi, duminca, să se intensifice traficul pe sensul de intrare în România.

De aceea, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației continuă să aplice măsurile aflate în competenţa instituţiei pentru reducerea timpilor de aşteptare şi asigurarea unui control operativ.

Pentru fluidizarea traficului, numărul polițiștilor de frontieră care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor şi echipamentele folosite pentru verificarea acestora este în permanenţă sicronizat cu nevoile traficului transfrontalier.

Este folosită la maxim infrastructura punctelor de trecere a frontierei, în limita configuraţiei acestora. De asemenea, în funcție de valorile de trafic, în fiecare punct de trecere a frontierei se vor crea fluxuri suplimentare de control, pe sensul de intrare sau ieșire din țară, după caz.

Recomandări:

În condiţiile în care, conform estimărilor, cele mai tranzitate puncte de trecere vor fi la frontiera cu Ungaria, iar cele mai mari valori de trafic sunt înregistrate în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, jud. Satu Mare, recomandăm participanţilor la trafic utilizarea și a Punctului de Trecera a Frontierei Urziceni, aflat la frontiera cu Ungaria.

Astfel, la frontiera româno-ungară, pe raza judeţului Satu Mare sunt operaţionale 2 puncte de trecere cu specific rutier (P.T.F. Petea – Csengersima şi P.T.F. Urziceni – Vallaj) şi, în total, sunt disponibile, atât pe sensul de intrare în țară, cât şi pe sensul de ieşire, câte 8/9 de benzi de control pe sens.

De asemenea, în cursul zilei de sâmbătă sunt operaţionale şi punctele de trecere a frontierei temporare Peleş, Bercu şi Horea, în intervalul orar 10.00 – 18.00, ora României.

Participanții la traficul transfrontalier au la dispoziție aplicaţia Trafic On-line,  ce poate fi accesată pe pagina de internet  www.politiadefrontiera.ro, care prezintă  media timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp.

La frontiera internă, formalităţile specifice se efectuează în comun cu autorităţile de frontieră ungare, sens în care au fost contactate autoritățile statelor vecine în vederea stabilirii unor măsuri comune de fluidizare a traficului, astfel încât controlul de frontieră să se desfășoare cu operativitate.

În acelaşi timp, au fost dispuse măsurile necesare pentru o supraveghere sporită a frontierei de stat, respectiv prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi a contrabandei cu bunuri de larg consum, în punctele de trecere a frontierei şi în zona de competenţă.

Sursa: Poliția de Frontieră Română

 

Comentarii Facebook