Românii care călătoresc în Bulgaria trebuie să aibă test PCR negativ chiar dacă sunt vaccinați

Românii care călătoresc în Bulgaria trebuie să aibă și test PCR negativ, efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea în țară

0
23

Românii care călătoresc în Bulgaria trebuie să aibă și test PCR negativ, efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea în țară, chiar dacă sunt vaccinați sau au trecut prin boală, potrivit Ministerului Afacerilor Externe.

Cetățenilor români care sosesc din state aflate în zona roșie (inclusiv din România) li se permite intrarea pe teritoriul Bulgariei, în baza prezentării documentelor de călătorie, cu îndeplinirea următoarelor condiții CUMULATIVE:

  1. încadrarea într-una dintre categoriile de persoane prevăzute limitativ în ordin (spre exemplu, cetățenii statelor membre ale UE, ale SEE, ai Elveției și ai Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și membrii familiilor acestora, care sosesc dintr-un stat membru al UE, al Spațiului Economic European, din Elveția sau din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord;
  2. prezentarea unui certificat digital UE privind vaccinarea împotriva COVID sau a unui certificat digital UE privind vindecarea de COVID sau a unui document similar; 

ȘI / ÎN ACELAȘI TIMP

3. prezentarea unui certificat digital UE privind testarea pentru COVID sau a unui document similar, cu aceleași date ca și certificatul digital UE privind testarea, care atestă un rezultat negativ al unui test PCR, efectuat cu maxim 72 de ore înainte de sosirea în Bulgaria.

Persoanelor care NU prezintă un certificat digital UE privind vaccinarea sau un certificat digital UE privind vindecarea sau un document similar le poate fi permisă intrarea pe teritoriul Bulgariei, în baza unui certificat digital UE privind testarea sau a unui document similar, care atestă un rezultat negativ al unui test PCR efectuat cu maxim 72 de ore înainte de sosirea în Bulgaria. În acest caz, persoana în cauză va fi pusă în carantină pentru 10 zile la domiciliu sau în alt loc de cazare în care a indicat că va locui.

În cazul minorilor cu vârste între 12 și 18 ani, intrarea în Bulgaria este permisă pe baza prezentării unui certificat digital UE privind testarea pentru COVID sau a unui document similar, cu aceleași date ca și certificatul digital UE privind testarea, care atestă un rezultat negativ al unui test PCR efectuat cu maxim 72 de ore înainte de sosirea în Bulgaria. În cazul în care persoana în cauză nu prezintă un astfel de document, va fi pusă în carantină pentru 10 zile la domiciliu sau în alt loc de cazare în care a indicat că va locui.

În cazul în care persoana în cauză nu prezintă un astfel de document, va fi pusă în carantină pentru 10 zile la domiciliu sau în alt loc de cazare în care a indicat că va locui.

Persoanele care nu au certificat verde și nu pot dovedi că s-au vaccinat sau că s-au vindecat de COVID, pot intra în Bulgaria dacă au test PCR negativ, însă vor fi nevoite să stea în carantină 10 zile.

Măsurile se aplică persoanelor care au destinația Bulgaria, nu și celor care tranzitează țara. Sunt exceptate de la aceste reguli și lucrătorii transfrontalieri sau șoferii profesioniști.

Sursa: Ministerul Afacerilor Externe

 

 

Comentarii Facebook