Subvenții pentru servicii sociale: termen limită de depunere a dosarelor – 30 septembrie 2025

Asociațiile, fundațiile și cultele recunoscute în România pot solicita subvenții de la bugetul de stat pentru susținerea unităților de asistență socială.

0

Asociațiile, fundațiile și cultele recunoscute în România pot solicita subvenții de la bugetul de stat pentru susținerea unităților de asistență socială. Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, prin Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), a anunțat că data limită pentru depunerea documentației este 30 septembrie 2025.

Cine sunt beneficiarii eligibili

Pot aplica organizațiile neguvernamentale și cultele recunoscute în România care:

  • administrează unități de asistență socială în cel puțin două județe, inclusiv București, sau unități care deservesc beneficiari din mai multe județe;

  • sunt acreditate ca furnizori de servicii sociale și au licență de funcționare pentru serviciile vizate;

  • pot dovedi, în cazul unor servicii speciale prevăzute de Legea 292/2011, deținerea unei autorizații de funcționare;

  • solicită sprijin financiar în completarea resurselor proprii.

Sumele acordate

Subvențiile lunare vor fi diferențiate în funcție de tipul de servicii oferite:

  • până la 1.000 lei/persoană pentru servicii sociale cu cazare (cu excepția adăposturilor de noapte);

  • până la 600 lei/persoană pentru servicii fără cazare sau pentru adăposturile de noapte.

Pentru serviciile cu caracter secundar sau auxiliar (art. 38, alin. 5 din Legea 292/2011):

  • maximum 400 lei/persoană pentru serviciile cu cazare;

  • maximum 200 lei/persoană pentru serviciile fără cazare.

Important: sumele nu se cumulează dacă un beneficiar primește servicii complementare.

Cum se depune documentația

Organizațiile interesate pot depune dosarele în două moduri:

  • în format fizic, la agențiile județene pentru plăți și inspecție socială sau la agenția municipiului București, în funcție de sediul solicitantului;

  • electronic, la adresa subventii_lg34@mmanpis.ro

Dosarul trebuie să includă:

  • cererea oficială conform modelului din HG nr. 1153/2001;

  • ultimul bilanț contabil și balanța de verificare din luna anterioară;

  • certificate de atestare fiscală, care să confirme lipsa datoriilor;

  • alte documente financiare și administrative prevăzute de legislație.

În cazul transmiterii electronice, anumite documente originale (cererea și certificatul fiscal) trebuie prezentate la momentul evaluării în teren.

Informații suplimentare

Formularele necesare și instrucțiunile detaliate pot fi descărcate de pe site-ul ANPIS și de pe paginile agențiilor teritoriale. Acolo sunt disponibile și ghiduri privind:

  • categoriile de cheltuieli eligibile,

  • serviciile sociale care nu pot beneficia de subvenție,

  • pașii pentru transmiterea electronică a dosarelor,

  • modalitatea de evaluare și selecție.

 

 

Related Images: