Un ordin de protecție a fost emis pe numele unui sătmărean după ce și-ar fi lovit în repetate rânduri concubina

La data de 26 iulie a.c., în jurul orelor 19:00, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Carei, au fost sesizați de către o femeie, de 31 de ani, din localitatea Moftin, cu privire

0
172

La data de 26 iulie a.c., în jurul orelor 19:00, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Carei, au fost sesizați de către o femeie, de 31 de ani, din localitatea Moftin, cu privire la faptul că, pe fondul consumului de alcool și în urma unor discuții contradictorii avute cu concubinul său, în vârstă de 29 de ani, acesta din urmă ar fi lovit-o în repetate rânduri.

Polițiștii ajunși la fața locului, au întocmit formularul de evaluare a riscului și au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele bărbatului.

Totodată, polițiștii efectuează verificări față de persoana în cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

 

 

Comentarii Facebook