Patru șoferi prinși cu alcool la volan. Ce alcoolemii aveau aceștia

Patru șoferi prinși cu alcool la volan. Ce alcoolemii aveau aceștia

Patru șoferi prinși cu alcool la  volan. Ce alcoolemii aveau aceștia

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat la data de 29 iulie a.c., activități de menținere a unui climat de siguranță rutieră, fiind prezenți pe principalele artere rutiere din județ, ocazie cu care au aplicat peste 90 de sancțiuni contravenționale.

Astfel, la data de 29 iulie a.c., pe lângă activitățile de control desfășurate în contextul stării de alertă, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au efectuat activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier pe raza județului, ocazie cu care aplicat peste 90 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 30 000 de lei.

Totodată polițiștii rutieri au procedat la reținerea a 13 permise de conducere.

Patru conducători auto cu vârste de 20, 33, 40 și 77 de ani, au fost depistați de polițiști la volanul unor autoturisme fiind sub influența băuturilor alcoolice, astfel au fost testați cu aparatul alcooltest rezultând concentrații alcoolice de 0,16 mg/l, 0,25 mg/l, 013 mg/l, respectiv 0,19 mg/l, alcool pur în aerul expirat.

Față de aceștia polițiștii au dispus suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile.

Comentarii Facebook

Acest articol a fost adaugat la data: 31 iulie, 2020

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.