Sens unic pe strada Crasna din Satu Mare, începând de marți

0

Începând de marți, 16 septembrie 2025, strada Crasna va avea sens unic de circulație, a anunțat Primăria municipiului. Măsura se aplică pe tronsonul cuprins între strada Tudor Vladimirescu și strada George Coșbuc.

Potrivit administrației locale, odată cu instituirea noului regim de circulație, șoferii vor putea opri autovehiculele pe ambele părți ale străzii Crasna.

Reprezentanții primăriei fac apel la participanții la trafic să respecte noile indicatoare rutiere montate în zonă. „Rugăm conducătorii auto să manifeste atenție și responsabilitate pentru a evita producerea de incidente și pentru a permite desfășurarea traficului în condiții de siguranță”, se arată în comunicatul municipalității.

Măsura vine în contextul fluidizării circulației și al creșterii numărului de locuri de parcare.

 

Related Images: