În cursul anului 2025, Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare și-a propus menținerea activităților specifice la cele mai înalte standarde, având ca obiectiv prioritar siguranța cetățenilor.
Toate aceste activități s-au desfășurat prin prisma solicitudinii şi respectului faţă de cetăţeni, concomitent cu desfășurarea activităților de combatere cu fermitate a ilegalităţilor comise pe teritoriul de competenţă, iar protejarea drepturilor și libertăților fundamentale ale tuturor cetățenilor și garantarea siguranței lor reprezintă un obiectiv asumat.
În primele luni ale anului 2025, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au intervenit la peste 8.000 de evenimente, dintre care peste 7.500 au fost sesizate prin intermediul Sistemului Național de Apeluri de Urgență 112.
Din punct de vedere al fenomenului infracțional, în cele 8 luni ale anului 2025, Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare a fost sesizat cu privire la săvârșirea a 3.040 de infracțiuni ( în scădere cu 5,26 % față de primele 8 luni ale anului 2024), 582 de infracțiuni fiind constatate în flagrant.
În această perioadă, polițiștii au fost sesizați cu privire la 1.525 de infracțiuni de natură judiciară, în scădere cu 4,87 % față de anul 2024, când s-au înregistrat 1.603 fapte de acest gen.
Din totalul infracțiunilor de natură judiciară sesizate, un procent de 8,19 % (125 de fapte) au fost descoperite în flagrant delict.
Infracționalitatea stradală sesizată înregistrează o scădere cu 9,38% (280 de infracțiuni). Trendul descendent se datorează, în principal, scăderii numărului de loviri sau alte violențe în mediul stradal cu 37,5% (-39 de fapte) și de amenințare o scădere de 38,09 % (-8 fapte).
În ceea ce privește infracțiunile contra patrimoniului, a fost înregistrată o scădere a infracționalității sesizate cu 9,92%, de la 1.189 de fapte în anul 2024, la 1.071 de fapte în anul 2025.
Un trend descendent se înregistrează și la infracțiunile de furt, fiind înregistrată o scădere de 7,19 % față de anul 2024 (516 furturi în primele luni ale anului 2025 și 556 de furturi în anul 2024).
Acțiunile preventive s-au concentrat pe menținerea sub control a criminalității de acest gen, înregistrându-se scăderi la furturile din locuință de la 150 la 84 și furturile din auto scade la 36 de fapte la 21 de fapte. Se înregistrează o ușoară scădere a numărului de furturi din societăți comerciale, de la 111 la 99 de fapte în anul 2025.
În această perioadă, a fost înregistrată o creștere a numărului total de infracțiuni de înșelăciune, de la 197 la 240 în primele luni ale anului 2025. În ceea ce privește infracțiunile de înșelăciune în mediul online, au fost înregistrate 76 de fapte, cu 8 mai puțin decât perioada similară a anului 2024.
În ceea ce privește fraudele online, au fost sesizate 93 infracțiuni informatice, cu o scădere de 65 de fapte față de anul 2024. Dintre acestea, 74 de fapte (-42) vizează efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, 11 (+2), infracțiuni de fals informatic, 3 (-9) de acces ilegal la un sistem informatic și 5 (-16) infracțiuni de fraudă informatică.
Polițiștii au fost sesizați cu privire la 329 de infracțiuni de natură economică, în scădere cu 10,84 % față de anul 2024, când s-au înregistrat 369 de fapte de acestă natură.
În perioada analizată, faptele ce pot afecta viața, integritatea fizică, psihică și libertatea persoanei au înregistrat o scădere cu 19,86%. La acest capitol au scăzut infracțiunile de lovirea sau alte violențe de la 495 la 339 fapte (-156) și infracțiunile de amenințare, de la 121 la 115 de fapte (-6).
La nivelul județului, în primele 8 luni ale anului 2025, numărul faptelor penale înregistrate în domeniul violenței domestice a scăzut cu peste 19% față de primele 8 luni ale anului 2024, de la 281 la 225 de fapte.
Au fost înregistrate scăderi, comparativ cu perioada similară din anul 2024, pentru lovire sau alte violențe (de la 137 la 84 de fapte).
Au fost înregistrate ușoare creșteri, comparativ cu perioada similară din anul 2024, pentru amenințare (de la 19 la 23 fapte), nerespectarea ordinelor de protecție provizorii (de la 2 la 9 de fapte) și nerespectarea ordinelor de protecție ( de la 20 la 28 de fapte).
Cea mai mare pondere în cadrul infracțiunilor o reprezintă lovirea sau alte violențe– 62,66% (84 de fapte).
În această perioadă, polițiștii au fost solicitați să intervină la 1.575 de sesizări privind eventuale fapte de violență domestică, dintre care 764 în mediul urban și 811 în mediul rural.
Astfel, polițiștii au emis 106 ordine de protecție provizorii, 68 dintre acestea fiind transformate în ordine de protecție de către instanțele de judecată.
În aceeași perioadă, instanțele judecătorești au emis 127 ordine de protecție, 68 fiind provenite din ordine de protecție provizorii.
În primele 8 luni ale anului 2025, la nivelul județului, în 39 de situații, a fost pusă în aplicare măsura de obligare a agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere.
Ca urmare a activităților desfășurate în cadrul urmăririi penale, în perioada de referință față de 133 de persoane au fost dispuse măsuri preventive, după cum urmează:
- măsura reținerii față de 66 de persoane;
- măsura controlului judiciar față de 18 de persoane
- măsura arestului preventiv față de 48 de persoane;
- măsura arestului la domiciliu față de 1 de persoană.
În această perioadă, s-au produs 232 evenimente rutiere soldate cu victime (în creștere cu 25 de evenimente rutiere față de anul anterior), dintre care 34 accidente grave (48 de accidente grave în anul 2024) și 198 accidente ușoare (159 accidente ușoare în primele luni ale anului 2024).
În urma acestora, au rezultat 254 persoane rănite ușor, 22 persoane rănite grav și 14 persoane decedate ( în primele luni ale anului 2024 au rezultat 218 persoane rănite ușor, 33 de persoane rănite grav și 15 persoane decedate).
Cu ocazia activităților desfășurate polițiștii au constatat 459 de infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice (în creștere cu 10, 33% față de anul 2024 când au fost constate 416 infracțiuni), dintre care peste 150 de infracțiuni pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și peste 200 de infracțiuni conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Polițiștii au aplicat peste 25.000 de sancțiuni contravenționale la regimul rutier, fiind dispusă ridicarea în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce a 1.947 permise de conducere și reținute 522 de certificate de înmatriculare.
Pe parcursul anului 2025, la nivelul județului, situația operativă a fost gestionată eficient, prin mobilizarea tuturor structurilor și acționarea în sistem integrat cu toți partenerii instituționali, în vederea asigurării unui serviciu polițienesc de calitate, în slujba cetățenilor.
Mulțumim tuturor cetățenilor județului Satu Mare care au înțeles recomandările polițiștilor și au adoptat o conduită responsabilă prin respectarea legii, precum și reprezentanților mass-media pentru sprijinul acordat în informarea corectă și transparentă a comunității.












