Interviu cu Mandi Tunde, organizatorul Târgului de nunți “Let’s Wedding”

Interviu cu Mandi Tunde, organizatorul Târgului de nunți “Let’s Wedding”

Interviu cu Mandi Tunde, organizatorul Târgului de nunți “Let’s Wedding”

Târgul de nunți “Let’s Wedding” Satu Mare este organizat ca și în anii anteriori de doamna Mandi Tunde, un bun organizator al evenimentelor de tip nunți, botezuri și petreceri.

smlive: Cum a început proiectul Let’s Wedding?

Mandi Tunde: Proiectul Târgului de nunți a început din păcate printr-o întâmplare deloc fericită. Pierderea unui prieten care făcea acest lucru pentru noi, ani la rând pentru cei care ne ocupam cu servicii pentru evenimente. La insistența unor colegi și din dorința de a duce mai departe conceptul unui târg de nunți și pentru că toți am considerat că este nevoie de un târg de nunți foarte bun pentru pentru orașul nostru, am început să construiesc acest proiect. La început împreună cu un coleg, Sergiu Barbus, care m-a ajutat mult și îi mulțumesc mult pentru acest lucru.

smlive: Ce ne puteți spune despre precedentele ediții ale târgului de nunți ”Let’s Weddindg”?

Mandi Tunde: Primele două ediții ale Târgului de nunți Let’s Wedding au fost foarte reușite cu un număr foarte mare de vizitatori. Ei bine, expozanți pe masură! Având servicii foarte diverse cu firme cu experientă în acest domeniu.

smlive: Ne puteți descrie pe scurt la ce ne putem aștepta de la evenimentul viitor?

Mandi Tunde: Ediția următoare va fi una mai reușită, vom avea expozanți cu servicii mai diverse, din fiecare categorie de servicii mai mulți expozanți, astfel că viitorii miri vor avea posibilitatea să aleagă cele mai potrivite servicii pentru nunta lor.

smlive: Unde și când va avea loc târgul de nunți ”Let’s Wedding 2020”?

Mandi Tunde: Tărgul de nunți Let’s Wedding va avea loc la Hotel Dana – Cort lux, pentru evenimente, de pe Drumul Careiului nr.128 între 7-9 februarie 2020.

smlive: Ce așteptări aveți de la cea de-a treia ediție față în plus față de precedentele?

Mandi Tunde: Dorim ca viitorii miri care ne vor vizita să plece cu cât mai multe servicii contractate pentru nunta lor, iar expozanții să fie apreciați pentru munca și efortul depus pentru realizarea serviciilor!

smlive: De cine ar trebui să fie însoțiți viitorii miri la târgul de nunți?

Mandi Tunde: Cel mai probabil, din experiența anilor trecuți, vor fi însoțiți de părinți, în special de mame, pentru că ele sunt cele mai implicate în organizarea nunții copiilor lor.

smlive: Care sunt tendițele nunților pentru 2020?

Mandi Tunde: Știm foarte bine că “gusturile nu se discută“, însă în opinia specialiștilor internaționali, nunta 2020 va fi una Eco, relaxată și fără formalități. De aceea multe cupluri vor alege, de exemplu, ca și cadou oferit invitaților, ghivece cu flori suculente pentru a reduce deșeurile sau în loc de sălile de nunți spectaculoase, spatii deschise cu nu foarte mulți invitați și produse locale ecologice.
Cadrul natural magnific și atmosfera degajată pe care o impune o nuntă în aer liber fac ca un astfel de eveniment să fie extrem de popular și în 2020. Plină de culoare și prospețime, ziua nunții va prinde contur într-un loc special, pe malul unui lac, în grădină sau la piscină.
Ca și decoratiuni, florile parfumate vor fi în tendințe la anul, buchetele de mireasă cu multă verdeață deborantă.
Indiferent însă de ultimele noutăți, în opinia mea nunta trebuie să reflecte gusturile și stilul personal al cuplurilor.
Fiecare cuplu are un concept al nunții, iar tendințele anuale nu întotdeauna se reflectă în tema nunții lor.
Dar știm bine că în zona noastră se mănâncă bine, se bea bine și se petrece bine, iar cuplurile tind să alegă să sărbătorească cu lumea cu care se simte cel mai bine.

smlive: Ce sfaturi le-ați da cuplurilor care abia încep să-și planifice nunta?

Mandi Tunde: Primul meu sfat ar fi să apeleze la un specialist în organizarea nunții. Pentru cei mai curajoși care doresc sa-și organizeze singuri nunta, să își aleagă servicii cât mai profesioniste pentru ca în ziua cea mare să fie lipsiți de griji.

smlive: Ce surprize vor avea sătmărenii la târgul de nunți?

Mandi Tunde: Surprizele sunt suprize … dar pot să spun că vom avea ca “surpriză” o paradă a ținutelor de ocazie și a rochiilor de mireasă tocmai pentru doritorii care vor să vadă cum vin îmbrăcate ținutele ofertate în cadrul târgului de nunți.

smlive: Ne puteți spune câteva domenii care vor fi prezente la târgul de nunți?

Mandi Tunde: Cum spuneam vor fi foarte diverse precum rochii de seară și de mireasă, costume pentru miri și nu numai, torturi și prăjituri, decorațiuni și aranjamente florale, cocktail baruri într-o prezentă diversificată, inele și verighete, makeup artiști, invitații de nuntă și accesorii, interpreti muzicali, Photoboot-uri diverse, etc..

smlive: Știm că sunteți și un experimentat wedding planner, care este rolul unui wedding planner?

Mandi Tunde: Rolul nostru este simplu, de a face fericiți mirii într-una din cele mai importante zi din viața lor, de a transforma visele lor în realitate!

smlive: Se mai păstrează tradițiile la nunțile din zilele noastre?

Mandi Tunde: Foarte multe cupluri țin la tradiții, dar mulți tind să îmbine tradiția cu modernismul, însa cei mai mulți doresc să aibă la nuntă ceva diferit.

smlive: În câteva cuvinte, cum trebuie să fie o nuntă de vis?

Mandi Tunde: O nuntă de vis este atunci când mirii în ziua cea mare sunt extrem de fericiți, savurează fiecare moment din acea zi, se bucură unul de cealălt, cu familia și invitații lor. Restul este “Décor”

smlive: Ce ne mai puteți spune de dumneavoastră în legatură cu organizarea de evenimente?

Mandi Tunde: Pentru mine, în calitate de organizator de evenimete cel mai important lucru este sa organizez evenimente cât mai reușite, să am cupluri care în urmatoarea zi să-mi poată zâmbi cu drag și să îmi spună un simplu mulțumesc. Pentru asta trebuie să avem o comunicare cât mai bună, relaxată și să alocam timp suficient pentru pregatirea nunții.

smlive: Ce mesaj le transmiteți sătmărenilor interesați de târgul de nunți Let’s Wedding?

Mandi Tunde: Vă invităm și vă așteptăm cu drag la Târgul de nunți Let’s Wedding unde pe lângă expozanții specialiști veți avea parte de o ambianță plăcută pe toată perioada târgului.
Pentru anul 2020 va dorim un an plin de împliniri, pace și liniște sufletească tuturor!

 

Comentarii Facebook

Acest articol a fost adaugat la data: 13 decembrie, 2019

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.